Povestea purcelusilor
A fost o data ca niciodata, pentru ca daca nu ar fi fost nu s-ar fi povestit.
Se spune ca o data, nu foarte demult, aproape de timpurile noastre, intr-un sat indepartat din mijlocul muntilor inalti din nordul tarii, traia o familie de purcelusi care muncea de zor de dimineata pana seara. Toti cei 4 membri ai familiei, parintii si cei doi copii-purcelus, erau atat de fericiti incat soarele mai zabovea pe cer deasupra lor pentru a le lumina cu drag casa si curtea. La un moment dat, intr-o zi de primavara, toate vietatile din jurul casei purcelusilor s-au oprit din joaca lor continua. Se intampla ceva deosebit: se nastea al treilea purcelus! Cum au auzit primul “guit”, cum s-au pus pe cantat si dansat! Mama purcelus era tare fericita, iar imprejurul ei stateau toti ceilalti membri ai familiei! Rand pe rand, au batut la usa purcelusilor oratanii care mai de care pentru a le ura de sanatate si viata lunga. A venit capra, a trecut pe la ei vulpea, chiar si familia ursilor a iesit mai repede din hibernare pentru a se bucura alaturi de purcelusi. Pentru ca era suparat pe povestitorul de dinaintea mea, lupul a tinut sa fie primul in curtea de unde razbateau guituri de nou-nascut. Il ajuta pe tatal-purcelus la taiat lemne, la carat fan in casa pentru salteaua celui mic, doar-doar s-o convinge lumea ca el nu este atat de hain precum fusese prezentat.
Crestea cel mic vazand cu ochii, dar, pe la varsta de un an, cand tocmai invatase sa mearga in picioare, o boala naprasnica il tintui la pat. Dintr-o data, fericirea familiei se transforma in ingrijorare, iar timpul parca se opri in loc. Animalele padurii erau stranse, cu mic cu mare, in curtea purcelusilor care devenise neincapatoare. I-au chemat de la kilometri indepartare pe cei mai buni doctori pentru a-l consulta pe cel mic, dar rezultatul era acelasi: purcelusul se imbolnavise grav la plamani, iar medicamentele nu-si faceau efectul! Totusi, mai era o speranta! Undeva in mijlocul padurii locuia un castor batran, aproape orb si fara prea multe puteri, dar care auzise de napasta ce se abatuse asupra purcelusilor. Astfel ca, isi facu bagajul si-si chema un nepot sa-l conduca cu caruta pana la locul in care se afla cel mic. O data ajuns, ii dadu pe toti la o parte si, cu nasul in vant, se ghida dupa un miros numai de el stiut. La un moment dat, aflat in dreptul patului celui mic, cu o zvacnitura de picior impinse mobila departe de perete si le arata celor aflati in camera ce descoperire facuse: o pata mare de mucegai cuprinsese o buna bucata din coltul casei, iar sporii raspanditi prin aer erau inhalati de purcelusul cel mic! Amutisera toti. Nu stiau ce sa mai zica, iar castorul, fara sa mai astepte cine stie ce multumiri, i-a indemnat sa darame repede casa si s-o refaca dupa planurile lui. Ca prin minune, toate animalele au prins viata si au participat la reconstructia casei purcelusilor. Nimeni nu statea locului: veverita aducea crengute mici pentru tesatura peretilor, ursul venea cu busteni in spinare pentru stalpi si grinzi, caprioarele impleteau rogojini pentru casa noua, cerbii inchegau mobila, pentru ca aricii si pasarile sa se ocupe de decoratiunile interioare. Parea ca doar lupul disparuse din echipa padurii, iar castorul cel batran se multumea sa zambeasca cand cineva intreba de el – urma o mare surpriza pentru toata lumea! Cand casa era aproape gata, cu fundatia si structura de rezistenta ridicate, se auzi un claxon strident la intrarea in padure care tulbura linistea locuitorilor ei. Dupa putin timp, isi facu aparitia lupul la volanul unei masini ce tragea dupa ea un utilaj absolut ciudat. Intrebatoare, animalele lasasera lucrul deoparte si se stransesera in jurul lui pentru a se dumiri cu privire la ceea ce avea sa faca cu mastodontul pe care tocmai ce-l punea in functiune. Urcat pe capota masinii, castorul le facu semn sa se uite la el pentru a le da explicatiile de care aveau nevoie. Le povesti pe scurt ca ceea ce vedeau este inventia lui, un aparat performant care amesteca un var special cu resturi din canepa si apa, iar materialul rezultat il improasca cu putere pe scandurile puse pe post de perete. Ursul, curios din fire, ii spuse ca nu intelege cum poate ca ceva ce contine apa sa stea in picioare si sa nu curga. Dintr-o data, animalele au inceput sa-si manifeste nedumerirea si i-au dat dreptate ursului, iar vacarmul ce s-a pornit a fost domolit de lup care a apasat lung pe claxon. “Liniste, spuse el, nea Castorul o sa va ofere toate detaliile! Aveti rabdare si vorbiti pe rand!” O jumatate de ora au durat explicatiile castorului. La final, intreaga padure isi dorea o casa cu pereti, izolatie si acoperis din canepa, iar cei mai tineri, cunoscatori ai limbii engleze, rosteau plini de ei cuvantul “Stonehemp”, denumirea materialului rezultat din amestecul de var si canepa. S-au reintors la lucru cu incredere si cu speranta ca micutul purcelus se va insanatosi, iar buna dispozitie va cuprinde din nou valea dintre munti. Dupa numai doua saptamani de lucru, casa era gata si-si astepta locatarii lucind in soare a curatenie desavarsita. Nu era suflet de animal care sa nu fie curios sa observe cum respirau peretii realizati de lup si castor din var si canepa! Timizi, dar siguri pe ei, au intrat in casa unul cate unul; au apropiat urechea de perete, l-au mirosit, doar ca nu simteau nimic din ceea ce ar fi trebuit sa fie ca o respiratie. Neincrederea a cuprins din nou puzderia de animale venite sa vada casa care respira. Castorul, obisnuit sa lucreze cu temerile clientilor care ii cereau sa le execute cate o casa sau vreun apartament, le-a transmis ca respiratia peretilor se producea prin porii foarte mici, microscopici, acestia avand rolul sa ajute la improspatarea aerului din interior. Astfel, mucegaiul nu mai avea cum sa se produca, iar cel mic se putea insanatosi rapid fara a mai fi afectat de sporii invizibili. Spre seara, adunati in jurul unui foc imens facut din resturile de lemn ale constructiei vechi, au inceput sa rada in hohote de lupul care tocmai ce sufla spre casa cu scopul de a-o darama. Bineinteles ca, pentru a-l necaji pe acesta, pana a doua zi dis de dimineata, au spus Scufita Rosie, Povestea celor 3 purcelusi, Ursul pacalit de vulpe, au cantat si au dansat.
Dupa numai cateva saptamani de la mutarea in casa cea noua realizata cu Stonehemp, purcelusul cel mic s-a insanatosit complet, iar curtea ii era prea mica pentru nebuniile pe care avea sa le faca.
In prezent, la peste 25 de ani de la acele intamplari, purcelusul cel mic a devenit un arhitect de renume si proiecteaza case ecologice care sunt puse in practica de firma de constructie detinuta de fratii lui mai mari. Si, dupa cum banuiesc ca va asteptati si voi, intotdeauna integreaza in proiectele sale peretii din var si canepa in semn de respect fata de sanatatea semenilor sai.
