Bunica Scufitei din padurea intunecata
Fetitei despre care va voi povesti in continuare i se spunea Scufita deoarece purta aproape tot timpul o basma pe cap, aceasta fiind primita in dar de la bunica sa. Scufita locuia intr-un sat in care oamenii traiau din agricultura si din ceea ce puteau culege de prin padure. Ei erau oameni vrednici si foarte sensibili la nevoile semenilor; ori de cate ori avea nevoie vreunul de ajutor, se adunau cateva zeci de flacai si barbati in fata Primariei si mergeau acolo unde era nevoie de ei. Parintii Scufitei traiau impreuna cu bunica acesteia intr-o casa modesta, iar cand cea mica se pregatea de scoala, intreaga familie s-a adunat pe prispa pentru a discuta despre posibilitatea de a mai construi inca o camera in care sa invete viitoarea scolarita. Dupa calcule indelungate, dupa schite si incercari de a gasi cea mai potrivita cale de rezolvare, toate fara sorti de izbanda din cauza terenului extrem de mic care nu mai permitea adaugarea unei noi constructii, bunica isi aduse aminte ca mai avea o bucata de pamant in padure, intr-un luminis, acolo unde locuise un unchi de-al ei. Chiar daca propunerea acesteia li se parea cum nu se poate mai buna, totusi, nu se puteau bucura pe deplin pentru ca ea urma sa fie singura in padure, acolo unde era frig, umed, iar lighioanele i-ar fi putut da tarcoale.
Auzind toate aceste temeri ale familiei ei, bunica incepuse sa rada si le-a spus:
– Stati linistiti, dragii mei! Cu mult timp in urma imi propusesem sa-mi ridic o casa in acel luminis, forfota satului fiind mult prea mare pentru mine. Am imbatranit si am nevoie de multa liniste, iar acel loc mi se potriveste de minune. In plus, continua ea pe un ton vesel, il cunosc de atatia ani pe padurar care este, deasemenea, si un bun constructor, iar acum o luna am discutat cu el sa-mi pregateasca structura pentru cea mai buna casa posibila: o casa din canepa! Uimiti de hotararea ei, acestia si-au aratat nedumerirea fata de folosirea canepei la construirea casei, atentia lor indreptandu-se catre caramida.
– Va multumesc pentru grija pe care mi-o purtati, dar eu imi doresc de mult o casa traditionala din canepa asa cum au avut-o bunicii mei, iar ceea ce voua va pare nesigur, eu va spun ca este cu mult mai trainic decat caramida! Aceste case bine construite dureaza mii de ani si sunt cu mult mai bune pentru batranetea mea: izoleaza mai bine decat lemnul, pastrand caldura in casa atat cat am nevoie, nu face mucegai pentru ca peretii ei respira si ajuta la reglarea umiditatii, iar acesti pereti nu ard – spuse bunica ca un adevarat cunoscator al materialelor de constructii.
– Asa e, interveni padurarul care auzi discutia lor, bunica voastra are dreptate! Lucrez cu acest material de peste 30 de ani si nu am avut vreodata probleme cu casele ridicate de mine. Un bun exemplu ar fi chiar scoala la care va merge Scufita din aceasta toamna, zidurile si izolatia fiind doar din canepa si var.
– Dar cum poate rezista atatia ani? – intreba tatal Scufitei.
– Amestecul de var si canepa absoarbe permanent CO2-ul din atmosfera, ii explica padurarul, iar acestea intra in reactie chimica intarind intregul perete, ajungand in cativa ani sa fie la fel de tare precum caramida!
Discutia mai continua pana spre lasarea serii cand toata lumea se retrase pentru a se odihni. A doua zi, dis de dimineata, tatal Scufitei era in padure cu alti sateni pentru a incepe constructia casei. Era foarte curios sa vada cum se realizeaza peretii din canepa si var! Toata vara au muncit la ridicarea casei, iar la inceputul lunii septembrie aceasta era gata. Era de un alb imaculat, cu ferestre si usi mari din lemn de stejar, cu acoperis din stuf legat si bine strans la un loc, cu soba in interior si o groaza de lemne pregatite pentru iarna ce urma sa vina!
– Inchideti usa, striga bunica catre musafirii ei care venisera s-o viziteze. Asezati-va la masa pentru a va servi cu ceva prajituri tocmai scoase din cuptor, continua bucuroasa de oaspeti.
– Ai gatit toata ziua? – se mira unul dintre musafiri.
– Da, am facut o ciorba de legume, putina varza cu afumatura si prajiturile. De ce ma intrebi, se arata mirata bunica.
– Hmmm, la mine ar fi fost casa plina de aburi, raspunse musafirul putin nedumerit.
– Ei bine, intr-o casa din canepa nu vor mai exista asa multi aburi! Peretii absorb umezeala ca, mai apoi, cand aerul devine prea uscat, acestia sa elibereze treptat intreaga cantitate de apa pe care au strans-o in interior! Explicatiile bunicii ii lasa pe toti gura-casca. Nu se asteptau ca ea sa cunoasca atatea detalii!
– Va vad uimiti de tot ceea ce v-am povestit, dar partea frumoasa acum urmeaza! In aceasta casa nu intra niciun sobolan sau orice alta rozatoare, stau departe de casa, iar lupului ii e frica de ele, fapt pentru care ma va lasa in pace cat oi fi eu pe pamant! De aceea, draga mea nepoata Scufita, ma va putea vizita linistita oricand va dori ea fara sa-i fie frica de animalele padurii!
Bunica nu mai contenea cu povestitul, petrecerea de casa noua terminandu-se abia a doua zi in zori cand toata lumea abia ca-si mai dorea sa plece din casuta de canepa din padurea intunecata.
Si-am incalecat pe-o sa si m-am dus si eu s-o vizitez pe bunica Scufitei!
